Ministerul Tineretului și Sportului

Direcții - Generale

Corpul de Control al Ministrului

ATRIBUŢII
Art.50. (1) Corpul de control al ministrului verifică respectarea prevederilor legale, regulamentare şi procedurale, precum şi modul de utilizare a resurselor materiale, financiare şi informaţionale. în cadrul structurilor din cadrul şi din subordinea ministerului.
(2)  Corpul de control al ministrului îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
1.  în vederea realizării funcţiei sale. controlează şi urmăreşte activitatea structurilor din cadrul si din subordinea ministerului, precum şi dacă activitatea acestora se desfăşoară cu respectarea obligaţiilor impuse de lege, regulamente şi proceduri;
2.  urmăreşte îmbunătăţirea modalităţilor de efectuare şi corelare a activităţilor de control pentru a se evita paralelismele şi creşterea exigenţei şi responsabilităţii în actul de control;
3.   acordă sprijin şi colaborează cu celelalte entităţi care desfăşoară activităţi de control prin desfăşurarea de acţiuni comune, prin verificarea modului în care la nivelul entităţilor vizate a crescut funcţia preventivă a controlului bugetar, financiar şi fiscal şi a celui privind raporturile de muncă, pentru a se diminua economia necontabilizată şi munca la negru;
4.  verifică modul în care fiecare entitate vizată primeşte, expediază, înregistrează şi arhivează documentaţia, modul în care se respectă prevederile legale şi dacă operaţiunile sunt consemnate şi transpuse veridic în documente şi acte, pentru a se asigura continuitatea activităţii;
5.  verifică modul în care este organizat sistemul de luare a deciziilor cu implicaţii financiare, de planificare, programare, organizare, coordonare, urmărire şi control al îndeplinirii acestora de la nivelul tuturor unităţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului;
6.  analizează abaterile de la proceduri, circumstanţele şi modul cum au fost gestionate acţiunile, în vederea desprinderii unor concluzii de bună practică pentru viitor, sens în care va iniţia acţiuni de formalizare, legiferare;
7.   monitorizează şi controlează modul in care se elaborează şi se asigură transparenţa raportărilor periodice prezentate, conform reglementărilor legale în vigoare, de către instituţiile şi entităţile publice subordonate;
8.    exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul aparatului de lucru al ministerului;
9.   elaborează normele metodologice specifice activităţii de control aplicabile şi unităţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului;
10.urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului;
11.coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control la nivelul instituţiilor publice subordonate a prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita personalului cu atribuţii dc control;
12. elaborează proiectul planului anual de control şi avizează proiectele planurilor anuale de control ale unităţilor subordonate sau coordonate de Ministerului Tineretului şi Sportului;
13.verifică modul de respectare a procedurilor privind achiziţiile publice la nivelul tuturor unităţilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului;
14. propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor şi a încălcărilor legilor în vigoare, sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează ministrului sau. după caz. ministerelor de resort, şi transmite, când se impune, sesizări către instituţiile abilitate ale statului;
(3) In derularea acţiunilor de control, corpul dc contol poate solicita Informaţii sau documente, în original sau xerocopie. structurilor verificate din cadrul şi din subordinea ministrului; acestea au obligaţia de a transmite documentele şi informaţiile deîndată sau la termenele stabilite.
(4) Prin ordin al ministrului se pot constitui comisii de control formate din experţi din cadrul Ministerului Tinerelului şi Sportului.
Art.51. Corpul de control al ministrului este direcl subordonat Ministrului Tineretului şi Sportului.