Ministerul Tineretului și Sportului

Ministrul Marius Dunca a participat în perioada  22-23 mai 2017 la reuniunea miniștrilor Consiliului Uniunii Europene de  Educaţie, Tineret şi Sport, desfăşurată la Bruxelles

Evenimente

Ministrul Marius Dunca a participat în perioada 22-23 mai 2017 la reuniunea miniștrilor Consiliului Uniunii Europene de Educaţie, Tineret şi Sport, desfăşurată la Bruxelles

Consiliul  pentru tineret a adoptat rezoluție privind viitorul dialogului structurat, prin care se asigură că se va ține cont de opinia tinerilor la definirea politicilor pentru tineret ale UE.

Consiliul a adoptat rezoluții privind:

  • deprinderile de viață pentru dezvoltarea tinerilor
  • cooperarea europeană în domeniul tineretului după 2018

În cadrul Consiliul miniştrilor pentru sport  a fost adoptată o rezoluție privind Planul de lucru al Uniunii Europene pentru sport (2017-2020), care vizează combaterea dopajului și a aranjării meciurilor și consolidarea bunei guvernanțe în organizațiile sportive. De asemenea, Consiliul a adoptat rezoluții privind sportul ca platformă pentru incluziunea socială.

În plus, miniștrii au discuta despre modalitatea de elaborare a unei politici în domeniul mass-mediei care să sprijine obiectivele sociale din domeniul sportului.

În cadrul reuniunii Consiliul de miniştri pentru tineret, ministrul Dunca a reiterat faptul că “Ministerul Tineretului şi Sportului organizează Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret, ca spaţiu de dezbatere şi dialog cu asociaţiile şi tinerii din România.  Unele dintre temele proiectelor de tineret finanţate în acest an va fi aceea a  tinerilor dezavantajaţi, a celor proveniţi din mediul rural şi a celor romi.

În contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a Tineretului în data de 2 mai , Ministerul Tineretului şi Sportului  împreună cu 40 de reprezentanţi ai organizatiilor neguvernamentale de tineret au discutat despre implicarea activă a tinerilor în luarea deciziilor care-i privesc.

7 miniştri din Guvernul Romaniei au stat la aceeasi masă si au ascultat propunerilor tinerilor şi modalitatea de implicare a acestora în politicile de tineret actuale. Mesajul comun transmis de participanţi a fost de implicare activă a tinerilor în viaţa socială şi politică, în politicile publice care-i privesc, dar şi de susţinere a pro-activităţii tinerilor în cadrul comunității. Vom institui Consiliile consultative pentru tineret, care vor deveni organisme obligatorii pe lângă Consiliile Județene și Consiliile Locale,  care vor fi sprijinite metodologic de Minister.”

În acest context, ministrul Dunca a menţionat că dezideratul său este să construiască o națiune solidă cu tineri care să fie informați, autonomi și angajați.

“Sportul schimbă mentalităţi şi vieţi, iar cei care pot ajung cel mai repede de potenţialii sportivi sunt reprezentanţii mass-media. Statul îsi face cunoscute politicile în domeniu prin intermediul canalelor mass-media. Mass-media este un partener în relaţia directă cetăţeni şi autorităţi. Datele OMS din ultima perioadă arată că in România, 3 din 10 copii şi adolescenţi sunt supraponderali, iar 8% dintre ei sunt obezi. România ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce priveşte obezitatea infantilă.  Mesajele de interes public difuzate de mass-media sunt un prim-pas în conştientizare importanţei practicării sporturilor şi a rolului exerciţiilor fizice. Ministerul pe care îl conduc pregăteşte campanii de conştientizare a importanţei sportului și prin mărturiile campionilor în faţa tinerilor, a schimbării produse în viaţa acestora: o mai bună şi eficientă organizare a vieţii cotidiene, dorinţa de performanţă,  organizarea timpului, gustul victriei, spiritul de fair-play.”

Toate acestea ajung la beneficiari, cel mai adesea, prin intermediul mass-media, care creeaza modele şi care, cu ajutorul politicilor din domeniu, schimbă mentalităţi. Asfel, devenim o societate din ce în ce mai sănatoasă şi armonioasă, a mai adaugat ministrul Dunca.