Ministerul Tineretului și Sportului

Centrul de agrement RÂUL ALB

Caraș-Severin

Centrul de agrement RÂUL ALB

Adresa: Str. Sarmisegetuza nr. 6 B, Reşiţa
Telefon: 0373 760 215
Fax: 0255.212.856
Email: djst.carasseverin@mts.ro

Amplasare:
Este situat la 320 m altitudine, la 12 km de municipiul Reşiţa, în apropierea lacului Secu, în mijocul unei păduri de foioase şi conifere, fiind o locaţie ideală de petrecere a vacanţei. Râul Alb este o tabără pentru toate anotimpurile, frumuseţea peisajului, aerul curat, fără poluare şi cu o atmosferă bogată în ozon, presiunea atmosferică relativ scăzută, multe posibilităţi de petrecere a timpului liber, sunt elemente ce fac vacanţele petrecute aici să fie de neuitat.

Modalităţi de ajuns în centrul de agrement:
•    cu trenul până la gara Reşiţa de Sud
•    pe şosea, cu maşina, autocarul, sau microbuzul
•    la cerere se asigură transportul cu autocar sau cu microbuz, din Reşiţa la Râul Alb

Condiţii de cazare:
•    Număr total de locuri perioada de vara 91

•    Număr total de locuri perioada de iarna  57
•    Număr de camere cu specificarea numărului de locuri în cameră: 5 camere cu 2 locuri fiecare, 9 camere cu 3 locuri fiecare,  5 camere cu 5 locuri fiecare, 3 camere cu 6 locuri fiecare, 1 camera cu 10 locuri
•    Dotări suplimentare: cantină cu 100 de locuri în care se asigură servirea mesei, teren sintetic de fotbal cu instalaţie nocturnă, teren de volei, mese pentru tenis de masă, săli cu dotări pentru cursuri, conferinţe, club, capacitate 50 locuri, terasă pentru workshop-uri, ateliere în aer liber, capacitate 100 locuri, spaţiu de joacă pentru copii, discotecă în aer liber, programul de loisir poate fi asigurat de animatori de tineret.

Trasee turistice ce se pot desfăşura din centrul de agrement:
•    traseul Florilor de mină Constantin Gruiescu – Ocna de Fier
•    traseul Cheile Caraşului – Peştera Comarnic
•    traseul Râul Alb – Timişoara
•    traseul Castrul roman Sarmisegetuza
•    traseul Clisura Dunării – Băile Herculane
•    traseul Crivaia – Trei ape – Semenic
•    drumetii in imprejurimi, trasee montane, mountainbiking, se poate înota în lacul Secu.